Mi-ai spus că îţi place felul meu de a fi, mai ales când nu mă las învinsă, când lupt chiar dacă ştiu că nu o să câştig. Mi-ai mai spus că uneori e bine să nu mă încăpăţânez să merg "împotriva curentului". Mă gândesc de multe ori la vorbele tale... Poate că ai avut dreptate. Poate că nu. Cine ştie încurcatele cărări ale sufletului? Aş vrea să îţi spun gândurile mele... Eşti singurul care mă ascultă... Chiar dacă am trecut prin atâtea, am reuşit să mă menţin pe linia de plutire şi, mai mult, simt că mă îndrept spre ţărm. Dar mi-e teamă de ce am să găsesc acolo! Mi-e teamă că nu voi găsi pe nimeni sau că voi găsi pe cineva care să mă înţeleagă, care să vrea să îmi ofere dragostea de care am atâta nevoie! Şi mi-e teamă că n-am să fiu la nivelul aşteptărilor sale, că am să îl dezamăgesc... Şi nu vreau să se întâmple asta... Ştii cât de groaznic este să stai de vorbă cu cineva, să-l cunoşti, să te ataşezi de el şi apoi să se destrame totul? Te simţi pustiit, fără nici un rost... Simţi că ai pierdut bătălia cu viaţa. Te simţi învins, fără posibilitatea de a-ţi lua o revanşă... Simţi că nu mai ai pentru ce să lupţi. Îţi vine să renunţi la vise, la speranţe, la tot... Dar, cu toate astea... viaţa e ceva irepetabil. Şi merită să o trăim aşa cum este... daca vreti sa ma cunoasteti ma gasiti pe carima_14